Cera se
uita la mine inocent. Iar nu ma intelege. Nu vorbesc limba ei azi.
Dintre lucrurile
care nu s-au sters, pentru ca sunt despre mine: imi amintesc o dimineata in
care mergeam la univ, cu ochii in asfalt. Pentru ca, oricum as fi incercat sa
ii ridic, era imposibil. Si imi amintesc cum nu puteam vorbi despre “de ce”. Pentru
ca insistam sa ma lovesc de un zid pana am facut balta de sange si vise.
Nu pot
vorbi despre asta. Not now, not ever. Cu nimeni. Nu mai insistati.
Eu inteleg
ca imi vreti binele, dar intelegeti ca nu vreau sa vorbesc pentru ca nu pot sa
formulez in cuvinte care sa faca sens. In lumea asta. Nu pot sa descriu in
cuvinte.
Hai sa ne vedem
fiecare de viata proprie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu